Colonel Corneliu Ştefan PAVEL
Locțiitor al şefului DirecŢiei Informare şi RelaŢii Publice
S-a născut la data de 18 noiembrie 1968, la Constanța, și a continuat tradiția preluată
de la tatăl său, care a fost ofițer în Marina Militară, în perioada 1955-1992.
A îmbrăcat prima dată uniforma militară, în anul 1983, în calitate de elev al Liceului
Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” (actualul colegiu național militar de la Constanța).
Cariera militară și-a început-o în anul 1990, iar primii 14 ani i-a petrecut la bordul
navelor militare „Emil Racoviță” și „Grigore Antipa” din Divizionul Scafandri de Mare
Adâncime, Centrul 39 Scafandri, unde a participat la numeroase misiuni și activități,
pe mare, în special în zona platformelor petroliere maritime românești, în calitate de
comandant grup navigație.
În perioada 2004-2007, a făcut parte din primul echipaj al fregatei „Regele Ferdinand”,
fiind încadrat șef grup sisteme de navigație, în Departamentul Mentenanță. A participat
la diferite misiuni și exerciții navale internaționale, precum și la Operația NATO
„Active Endeavour” (oct – dec 2005), o operație lansată de Alianța Nord Atlantică
după atacurile teroriste din 9 septembrie 2011, pentru descurajarea activităților
teroriste în Marea Mediterana prin monitorizarea traficului maritim.
După 17 ani de activitate la bordul navelor militare, și-a schimbat specializarea
și a început să lucreze în domeniul științelor sociale interdisciplinare.
În perioada 2007-2008, a îndeplinit funcția de ofițer specialist psiholog la
Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei” din Galați, fiind membru al
Colegiului Național al Psihologilor din România, Comisia de psihologie pentru apărare,
ordine publică și siguranță națională.
Din anul 2008, a început să își desfășoare activitatea în domeniul comunicării,
fiind numit ofițer de informare și relații publice la Baza Logistică Navală „Pontica”
din Constanța, funcție pe care a îndeplint-o în perioada 2008-2010.
În perioada 2010-2011, a participat la Misiunea ONU de Stabilizare și Menținere a Păcii
(MONUSCO), în Republica Democrată Congo, în calitate de observator militar,
desfășurându-și misiunea în provinciile Nord Kivu și Ituri din estul R.D. Congo,
în zone caracterizate de valuri recurente de conflicte armate, criză umanitară cronică
și încălcări grave ale drepturilor omului, inclusiv violență sexuală și de gen.
În perioada 2011-2023, a îndeplinit funcția de Șef Birou informare și relații publice
la Statul Major al Forțelor Navale, fiind, totodată, și purtător de cuvânt al Forțelor Navale.
În luna septembrie 2023, a fost detașat și împuternicit șef al Biroului de presă al
MApN, la Direcția informare și relații publice și, ulterior, în luna aprilie 2024,
a fost numit Șef Serviciu informare publică și împuternicit locțiitor al șefului
Direcției informare și relații publice.
De-a lungul celor 34 de ani de carieră, și-a dezvoltat experiența profesională prin
absolvirea următoarelor forme de pregătire:
- Curs de formare Scafandru de bord (2000);
- Studii de licență, Facultatea de Psihologie, Universitatea „Ovidius”, Constanța, (licențiat în Psihologie / 2005);
- Cursuri integrate de specializare Sisteme de Navigație Inerțiale; Damage Control and Firefighting Officer; Acordarea primului ajutor pe mare la Centrul de instruire operațională maritimă (Fleet Operational Training), Portsmouth, Marea Britanie (2004);
- Curs de formare ofițer specialist socio-psiholog (2007);
- Curs de formare ofițer specialist informare și relații publice în MApN (2009);
- Curs de perfecționare International Public Affair Officer, The Bundeswehr Academy for Information and Communication (AIK), Strausberg, Germania (2010);
- Studii masterale, specializarea Managementul comunicării publice, Universitatea „Andrei Șaguna”, Constanta (2013);
- Curs postuniversitar de perfecționare Comunicare publică, strategică și interculturală, Universitatea Națională de Apărare ”CAROL I”, București (2014).
În perioada 2017-2021, a fost doctorand la Școala Doctorală a Universității Naționale de Apărare ”CAROL I”, București, iar în anul 2021 a obținut titlul științific de Doctor în Domeniul Infomații și securitate națională, pentru teza „Fluxurile și procesele de comunicare din Regiunea Mării Negre”.
În semn de apreciere, de-a lungul carierei militare, i-au fost conferite următoarele medalii și premii:
- Medalia NON-ARTICLE 5 NATO – pentru participarea la Operația „Active Endeavour” de luptă împotriva traficului ilegal în Marea Mediterana, 2005;
- Medalia ONU pentru Pace - pentru participarea la Operația de stabilizare și de menținere a păcii în RD Congo, MONUSCO, 2010-2011;
- Premiul „Omul Anului 2013” în Forțele Navale și în Armata României, la Secțiunea „Presă, film, literatură”, pentru realizarea unui pachet informațional foto/video/audio/print de prezentare a Forțelor Navale Române;
- Emblema de Onoare a Forțelor Navale Române, pentru promovarea imaginii, rolului și misiunilor Forțelor Navale Române, 2016;
- Emblema de Onoare a Jurnalismului și Relațiilor Publice, pentru recunoașterea rezultatelor remarcabile în activitatea profesională, acordată de șeful Direcției Informare și Relații Publice / MApN, 2020;
- Embleme de Merit pentru XV, XX and XXV de ani în Serviciul Patriei (2005, 2010, 2015).