MESAJUL ŞEFULUI DIRECŢIEI INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
CU OCAZIA SĂRBĂTORIRII ZILEI RELAŢIILOR PUBLICE MILITARE
Comunicăm, deci existăm, aş spune parafrazându-l pe celebrul
filosof René
Descartes, astăzi, de Ziua Relaţiilor Publice Militare. Ministerul Apărării Naţionale
a înţeles, imediat după 1990, importanţa comunicării organizate în
mod profesionist cu diferitele categorii de public, atât intern cât şi din afara
instituţiei, din ţară sau de peste graniţele care se deschiseseră după
Revoluţia din decembrie 1989.
Din dorinţa de aliniere rapidă la standardele unei armate moderne şi în acest
domeniu, în anul 1991 se înfiinţa Secţia de informare şi relaţii
publice
a Armatei (SIRPA), prima de acest fel din România, devenită, din 30 octombrie 1993, Direcţia
Informare şi relaţii publice, structură a cărei misiune fundamentală a rămas
aceeaşi: să asigure comunicarea eficientă şi profesionistă a instituţiei
militare cu diferitele categorii de public. Ne-am aflat, aşadar, în avangarda relaţiilor
publice instituţionale din România şi, de-a lungul anilor, ne-am străduit să
ne dezvoltăm şi să inovăm cât mai mult.
Misiunea celor care lucrează în relaţiile publice militare a fost şi rămâne
aceea de a construi o relaţie stabilă de încredere între armată şi
societatea civilă. Românii trebuie să ştie că se pot baza pe armată
şi că misiunea nobilă a instituţiei noastre este îndeplinită la
standarde maxime de eficienţă. Militarii şi armata în ansamblul ei au o imagine
extrem de bună în rândul populaţiei României şi îmi place să
cred că acest lucru se datorează, într-o oarecare măsură, şi muncii
comunicatorilor militari, încadraţi în Direcţia informare şi relaţii
publice, în Trustul de Presă şi în sistemul de informare şi relaţii
publice organizat în teritoriu, oameni care, la orice oră a zilei sau a nopţii, au răspuns
"prezent" şi au reuşit să transmită mesaje oneste, oportune şi complete.
Sistemul de informare şi relaţii publice din MApN este unul foarte bine structurat, pe
modelul ierarhiei militare, cu personal militar şi civil care are în responsabilitate
domeniul comunicării fie prin cumul, fie ca atribuţie principală. În mare
parte, colegii mei sunt militari şi civili tineri, dornici de afirmare şi puternic racordaţi
la ultimele noutăţi şi tendinţe din spaţiul informaţional, pe care
îl înţeleg şi în care ştiu să se exprime firesc. Le mulţumesc
pentru sprijin şi îi îndemn să persevereze în misiunea foarte importantă
de consiliere pe linie de informare publică a comandanţilor şi şefilor în
subordinea cărora se află, materializând astfel funcţia managerială a relaţiilor
publice în orice organizaţie modernă.
În permanenţă, în armată, am încercat să ţinem pasul cu
noutăţile din domeniul comunicării şi să reuşim să transmitem
mesaje unor categorii diverse de public.
Dacă în anul 1995, prima pagină de internet a unei instituţii guvernamentale
din România era pagina ministerului nostru, www.mapn.ro, devenită, în timp un brand
şi o soluţie robustă de comunicare online, în 2012 am mai marcat o premieră
în domeniul comunicării publice instituţionale din ţara noastră, prin
crearea primei pagini de Facebook a unei instituţii publice. La acest moment suntem prezenţi
cu pagini şi conturi oficiale, ale MApN sau ale altor structuri militare, pe principalele
platforme de comunicare online cum ar fi YouTube, Twitter, Instagram, Tik Tok, am creat blogul
"Armata României" şi am promovat, în premieră absolută pentru armată,
comunicarea prin vloggeri militari. Toate proiectele de comunicare online au fost proiecte de succes
prin care am dorit să ducem mesajele oficiale ale instituţiei pe platformele unde tânăra
generaţie îşi caută informaţiile, am încercat să atragem
tinerii spre o carieră militară, să le trezim interesul pentru armată.
Relaţiile publice militare sunt puternic racordate la diplomaţia publică a NATO,
fiind în relaţii de strânsă colaborare cu divizia de specialitate şi cu
structurile de relaţii publice ale diferitelor comandamente ale Alianţei, cu care colaborăm
în mod frecvent, în operaţii sau exerciţii. Sprijinim Alianţa în
campaniile de promovare a imaginii NATO, aducând în atenţie experienţa
militarilor români din teatrele de operaţii, din exerciţiile multinaţionale,
din viaţa militară de zi cu zi.
Relaţiile publice militare nu ar fi complete fără presa militară, vector de
imagine al armatei şi principalul mijloc de informare internă a personalului militar
şi civil al armatei şi a familiilor acestora. Jurnaliştii militari se alătură
natural echipei specialiştilor în comunicare, având aceleaşi obiective: menţinerea
unei ferestre larg deschise către societatea civilă.
Trăim într-o eră în care viteza de comunicare este din ce în ce mai
mare, în care competiţia principală se poartă în domeniul promptitudinii
şi eficienţei. Încrederea şi bunul renume instituţional nu se câştigă
prin proiecte stridente şi superficiale, menite doar să sporească numărul de
"like"-uri sau să aducă un salt de interacţiune. Vorbind depre managementul reputaţiei
oricărei instituţii publice, pe termen lung, publicul apreciază seriozitatea,
onestitatea, creativitatea şi consecvenţa în comunicare. Armata României reuşeşte
să comunice eficient şi credibil, printr-o echipă complexă de specialişti
formaţi atât în ţară, cât şi la instituţii prestigioase
din străinătate dar, în egală măsură, este şi meritul liderilor
militari de la toate eşaloanele, care au înţeles importanţa comunicării
şi au sprijinit permanent eforturile Direcţiei informare şi relaţii publice, ale
jurnaliştilor militari şi personalului de specialitate care activează în
structurile din teritoriu.
Mulţumesc, aşadar, comandanţilor şi sefilor de structuri militare de la toate
nivelele de decizie ale MApN pentru sprijinul acordat şi pentru susţinerea colegilor mei
din teritoriu.
Tuturor colegilor angrenaţi în mecanismul informării şi relaţiilor publice
care funcţionează în ministerul nostru le transmit, cu recunoştinţă
şi respect, gânduri bune, de sănătate, fericire şi realizări
profesionale cât mai înalte, pe măsura importanţei misiunilor pe care şi
le-au asumat!
La mulţi ani tututor!
General de brigadă Constantin Spînu
Şeful Direcţiei informare şi relaţii publice a Ministerului Apărării Naţionale
Data: 30 septembrie 2021
Vizita în România a unei delegaţii din Republica Polonă
Direcţia Informare şi Relaţii Publice (DIRP) din Ministerul Apărării Naţionale
a primit, în perioada 27-30 septembrie, vizita unei delegaţii militare condusă de
Dagmara Jaroslawska, şeful Unităţii de Comunicare Strategică din Ministerul Apărării
polonez.
Şedinţa de autoevaluare a activităţii Direcţiei
informare şi relaţii publice în anul 2019 a avut loc joi, 6 februarie, la
sediul M.Ap.N., în prezenţa şefului Statului Major al Apărării,
generalul-locotenent Daniel Petrescu.
Vizita în România a unei delegaţii a Ministerului Apărării din
Republica Moldova
O delegaţie a Serviciului informare şi comunicare cu mass-media din cadrul
Ministerului Apărării al Republicii Moldova a efectuat, în perioada 22 - 26
octombrie, o vizită de documentare în România pe tema organizării şi
desfăşurării activităţii de informare şi relaţii publice,
precum şi comunicarea strategică în domeniul apărării.
Delegaţie a Direcţiei informare şi relaţii publice la FFIR 2019
O delegaţie a Direcţiei informare şi relaţii publice (DIRP) a participat, la
invitatia thinktank-ului GlobalFocus Center, în perioada 24-26 iulie, la dezbaterile
dedicate sărbătoririi a 70 de ani de la înfiinţarea NATO, organizate
în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov 2019 (FFIR 2019).
Direcţia informare şi relaţii publice este structura specializată în conducerea, organizarea şi gestionarea domeniului informării şi relaţiilor publice în Ministerul Apărării Naţionale în timp de pace, în situaţii de criză şi la război.
Direcţia Informare şi Relaţii Publice - 25 de ani de existenţă